UGAL

Dragi colegi, dragi studenți,
Se apropie finalul acestui an, poate unul dintre cele mai complicate și mai solicitante pentru noi toți, cu provocări cărora le-am făcut față exemplar, demonstrând că suntem o echipă unită, puternică și perseverentă. Am parcurs, împreună, etape importante din dezvoltarea instituției noastre, pe care cu certitudine le vom continua. La acest moment de bilanț, putem spune că reușitele noastre sunt evidente, atât în activitatea didactică desfășurată cu resurse noi, rapid create și adaptate situației de fapt, cât și în cea de cercetare - în pofida condițiilor atipice de lucru.
 
Pentru tenacitatea de care ați dat dovadă, în acest sens, pentru adaptabilitatea la nou și mai ales pentru calitatea activităților desfășurate în universitatea noastră, doresc să vă mulțumesc! Și pentru că vom începe în curând un Nou An, îmi exprim speranța că ne va aduce tuturor motivarea și inspirația necesare dezvoltării noastre profesionale, liniștea, echilibrul și deschiderea empatică necesare comuniunii de spirit dintre noi.
 
Vă urez să aveți parte de multă sănătate, bucurii, reușite profesionale și împliniri personale!
La mulți ani!
 
Rector,
Prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email