UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, prin Școala doctorală de Științe socio-umane și Facultatea de Litere, Departamentul de literatură, lingvistică şi jurnalism, prin Centrele de cercetare Comunicare interculturală şi literatură și Centrul interdisciplinar de studii culturale central şi sud-est europene (ReForm - UDJG), organizează, în zilele de 4 și 5 decembrie,  a XII-a ediție a Colocviului Lexic comun / Lexic specializat cu tema Limba română azi: direcții actuale și perspective.

Scopul colocviului de anul acesta este de a pune în contact cercetători, cadre didactice, masteranzi, doctoranzi, studenți și pe toți cei interesați de dinamica limbii române actuale în contextul dominat de efectele globalizării lingvistice în care limba își reafirmă rolul de reflector al tuturor coordonatelor care caracterizează viața social-politică a zilelor noastre. Un spațiu generos va fi alocat analizei inovațiilor lingvistice generate de pandemia SARS-CoV2, dar și efectelor transferului comunicării în mediul on-line. 

Organizatorii colocviului propun spre dezbatere teme circumscrise următoarelor domenii de interes: lingvistică (comparată şi contrastivă, neologie, lexicologie, semantică lexicală, etimologie, stilistică, terminologie; lexicografie; gramatică, stilistică, istoria limbii, sociolingvistică, pragmalingvistică); istoria culturii şi a civilizaţiei; istoria presei, jurnalism şi comunicare; critică, teorie şi istorie literară, literatură comparată; psihologie şi pedagogie, didactică; metodica predării / însuşirii lexicului; traductologie.

Vor conferenția în plen: prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel de la Institutul de Filologie Română „A. Philippide", Filiala Iaşi, Academia Română, pe tema: Terminologia discursului electoral: registru, performanța și reversal, prof.univ.dr. Alexandra Cuniță de la Universitatea București, despre Rolul limbii de revelator al vieții socio-politice actuale, prof. univ. dr. habil. Cristian Moroianu, Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan - Al.Rosetti", Academia Română, pe tema: De la tradiție la actualitate prin normalitate și prof. univ. dr. Liviu Groza de la  Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, pe tema: Cum și de ce se schimbă frazeologia unei limbi.

Colocviul se va desfășura on-line, via Skype, iar lucrările selectate, după revizia comitetului științific, vor fi publicate în numărul special din anul 2020 al revistei Lexic comun / lexic specializat,  Fascicula XXIV din Analele Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi (ISSN 1844–9476), revistă indexată în Bazele de Date Internaţionale EBSCO, MLA (Modern Language Association, New York, www.mla.org) – MLA International Bibliography & Directory of Periodicals, la o editură acreditată B.

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email