UGAL

În data de 23 mai 2019, studenți din grupul țintă al proiectului POCU/90/6.13/6.14/107814, cu titlul „Program eficient de pregătire practică a studenților în domeniul protecției și monitorizării mediului – ProMediu”, de la Facultatea de Științe și Mediu, Facultatea de Inginerie și Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, au participat la un seminar tematic privind noi tehnologii și aplicații folosite în domeniul mediului.

Invitatul acestui seminar a fost Președintele Senatului Universității, dl. Prof. dr. ing. Lucian Puiu Georgescu, care le-a prezentat studenților informații despre tehnologii și metode noi folosite atât în analiza poluanților de mediu, cât și în studiile de biodiversitate. De asemenea, au fost prezentate proiecte implementate sau care urmează a fi implementate în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, care urmăresc utilizarea și dezvoltarea unor tehnologii moderne de protecția și monitorizarea mediului, proiecte în echipele cărora sunt sau vor fi implicați studenți ai Universității „Dunărea de Jos” din Galați, din filiera mediu și domeniile conexe.

Proiectul  POCU/90/6.13/6.14/107814, cu titlul „Program eficient de pregătire practică a studenților în domeniul protecției și monitorizării mediului – ProMediu” care se desfășoară în perioada 3 iulie 2018-2 iulie 2020, este implementat de către o echipă de cadre didactice din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, sub conducerea conf. univ. dr. chim. Bianca Furdui membru al Departamentul de Chimie, Fizică și Mediu al Facultății de Științe și Mediu. Grupul țintă a proiectului vizează 250 de studenți ai Universității „Dunărea de Jos”, până în prezent fiind constituit din 235 de studenți ai facultăților mai sus menționate.
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email