UGAL

Librăria Humanitas Galați vă invită vineri, 10 mai, de la ora 14.00, în sala AS 004 (din cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie, Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați), la dezbaterea intitulată „Istoria și viitorul compromisului”, când va avea loc și lansarea volumului „Compromisul. O istorie politică și filozofică”, de Alin Fumurescu, apărut la Editura Humanitas în traducerea lui Doru Căstăian.

Cine a spus prima dată că politica este arta compromisului? Alin Fumurescu pornește de la această întrebare pentru a scrie prima istorie conceptuală a noțiunii. Îmbinând analiza istorică cu o cercetare amănunțită despre utilizarea termenului în textele canonice ale filozofiei politice, din Antichitate și Evul Mediu până în secolul al XVIII-lea, volumul investighează de ce ideea de a face un compromis este conotată pozitiv sau negativ în două mari culturi: cea britanică, respectiv cea franceză. O mai bună înțelegere a noțiunii de compromis și a sensului ei în istorie ne ajută să vedem mai bine ce înseamnă cu adevărat reprezentarea politică și care ar trebui să fie relația dintre oameni și spațiul politicii. Amplu documentată și scrisă cu multă limpezime, cartea lui Alin Fumurescu este o resursă valoroasă atât pentru filozoful politic sau pentru istoricul ideilor, cât şi pentru nespecialistul dornic să se înarmeze intelectual pentru spațiul atât de divers şi tensionat al lumii de azi.

Vor vorbi: Doru Căstăian, Alexandra Teodorescu, Ion Cordoneanu.
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email