UGAL

În perioada 15 - 19 aprilie 2019, între orele 16.00 - 20.00, la Bazinul de Carene (corpul L) al Facultății de Arhitectură Navală din str. Domnească nr. 111 (Campusul Științei), vor fi prezentate aspecte din activitatea zilnică a cadrelor didactice și a studenților.

Oaspeții vor putea urmări un film de prezentare a facultății în sala de conferințe, vor putea  asista la o demonstrație la Bazinul de carene, vor putea vizita două laboratoare numerice și vor dialoga cu profesorii.

Astfel, elevii de liceu care se pregătesc pentru admiterea la facultate - și nu numai ei - au prilejul de a se familiariza cu oferta educațională a Facultății de Arhitectură Navală, una dintre facultățile emblematice ale universității gălățene, dat fiind faptul că istoria învățământului naval gălățean datează din anul 1951. 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email