UGAL

Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi, Facultatea de Medicină și Farmacie și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați  dau startul distracţiei organizând cea de-a X-a ediție a evenimentului Balul Bobocilor Medicinişti, pe data de 6 decembrie 2018, începând cu orele 22.00, în Club Fratelli Galați. Astfel, bobocii studenţi cei mai îndrăzneți ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi vor încerca să convingă juriul că prin creativitate, ingeniozitate, cunoştinţe generale şi carismă merită să obțină mult râvnitele titluri de „Miss şi Mister Boboc 2018”.

Evenimentul, devenit tradiţie încă din anul 2009, are ca scop principal integrarea studenţilor din anul întâi, deoarece crearea unor legături reprezintă baza formării unui mediu social şi şcolar proliferant. Organizatorii Balului Bobocilor vor asigura studenţilor, dar şi profesorilor un cadru ideal în care distracţia şi relaxarea vor fi cuvintele cheie ale serii. Invitatul special al serii este îndrăgitul artist  LIVIU TEODORESCU, care va încânta auditoriul cu cele mai în vogă hituri. Atmosfera va fi întreținută de prezentatorul MC Mihai Bejan.

La eveniment sunt așteptați toți studenții Universității „Dunărea de Jos” din Galați, precum și absolvenți, tineri din comunitatea gălățeană, cadre didactice ale Facultății de Medicină și Farmacie, parteneri, sponsori și nu numai.

Vă invităm să vă alăturați inițiativei de promovare a bobocilor mediciniști, printr-un parteneriat cu organizatorii acestui eveniment, scriindu-le pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Pentru rezervări vă rugăm sunați la numărul de telefon: 0742 211 444- Răzvan Iacob- vicepreședinte SSMG.

Fiți cu ochii în patru! Biletele vor fi disponibile în curând.
 
Parteneri & sponsori: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Facultatea de Medicină și Farmacie, Casa de Cultură a Studenților din Galați, Club Fratelli Galați, Fotograf Silviu Dima, Diva Art Academy , Make-up by Cătălina, Identity, Florăria Lotus, Cursuri Club Alice, Aerial Club, Elite Gym, Roxie Boutique, Mon Charme- Maison de beauté, Fundația Sportul Gălățean, West Clinique, Easy Print, Yves Rocher, SC SF TEX, EliteGym, Burger Factory, Art Therapy, Liquor Store, fotograful Ciprian Neculai, Neculai Florentina make-up artist, West Clinique Braila.
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email