UGAL

În perioada 8-12 aprilie 2019, la Universitatea Politehnica din București se va desfășura Școala Internațională de Robotică – Robotic 2019. Robotic 2019 va fi un eveniment de formare în domeniul cercetării și al cărui scop este de a-i aduce la curent pe toți participanții cu cele mai recente progrese în robotică.

Acesta este un domeniu critic, care se află într-o dezvoltare continuă și care acoperă un spectru larg de cercetare și inovație industrială actual, cu un potențial extraordinar și cu un imens impact asupra ingineriei, medicinei, științei, modelelor de afaceri și vieții cotidiene. Cercetătorii academicieni și pionierii industriei vor preda și vor împărtăși opiniile cu publicul.

Cursurile se adresează studenților, absolvenților, studenților doctoranzi și postdoctoranzi, cercetătorilor care doresc să fie la curent cu evoluțiile recente și tendințele viitoare. În cadrul evenimentului se vor desfășura concomitent câte trei cursuri, iar participanții pot alege la ce cursuri doresc să participe iar la sfârșit primi certificate de participare.

Pentru mai multe informații despre invitați, cursurile din cadrul evenimentului, înscriere și taxele de participare, puteți accesa acest link: http://robotic2019.irdta.eu/  

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email