UGAL

Stațiunea de cercetare Sf. Gheorghe din cadrul Centrului de Cercetare și Dezvoltare pentru Sturioni, Habitate Acvatice și Biodiversitate a fost inaugurată printr-un eveniment deosebit: Prima ediție a Workshop-ului Internațional „Danube Sturgeon, where to go?”, organizat în perioada 17-24 Septembrie 2018 în localitatea Sf. Gheorghe, Tulcea.

„După o săptămână extrem de productivă petrecută împreună cu unii dintre cei mai mari experți în domeniul sturionilor din lume, s-au făcut pași importanți pentru conservarea sturionilor din Dunăre. Principala concluzie a acestei întâlniri a fost necesitatea aplicării unor măsuri clare privind protecția și redresarea stocurilor de sturioni prin înființarea unei „Stațiuni Internaționale pentru Conservarea Biodiversității Sturionilor (Live Gene Bank) și Cercetarea Speciilor Migratoare de Pești din Dunăre și Marea Neagră”, ne-a spus directorul CCDSHAB, Tudor Ionescu.

În plus, Workshop-ul a abordat mai multe teme cum ar fi metodologia pentru monitorizarea sturionilor și optimizarea acesteia, experiențe similare și abordări comune în privința conservării sturionilor, direcții comune de cercetare internațională și nu în ultimul rând o foarte bună colaborare viitoare.

„Putem spune că acest Workshop Internațional este începutul frumos și reușit al unei povești care o să scrie istorie”, a adăugat Tudor Ionescu.
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email