UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați participă zilele acestea, alături de alte 29 de universități din România, la Conferinţa Asociaţiei Europene pentru Educaţie Internaţională - Geneva 2018, eveniment vizitat anual de mii de participanţi din zeci de ţări ale lumii.

Reprezentanţii mediului academic promovează la Geneva mesajul că şi în România există universităţi competitive la nivel global, atât în domeniul educaţiei cât şi în cel al cercetării, internaţionalizarea reprezentând, în sine, un certificat de calitate. România oferă un mediu de studiu adecvat şi sigur, precum şi un nivel de trai de calitate în campusurile universitare, la costuri rezonabile, comparativ cu alte ţări europene.

În acest an, participarea la eveniment este dedicată Centenarului Marii Unirii, iar principalele obiective ale delegaţiei României constau în stabilirea de noi parteneriate pentru proiecte educaţionale şi de cercetare ştiinţifică, precum şi creşterea vizibilităţii şi atractivităţii României ca destinaţie de studii universitare.
 
Totodată, se promovează evidenţierea potenţialului de care dispune Romania ca pol tehnologic regional.
 
Potrivit reprezentanţilor oficiali ai evenimentului, conferinţa şi Expoziţia Anuală EAIE reprezintă cel mai important eveniment de tipul congreselor profesionale organizate în Europa în domeniul învăţământului superior şi al doilea la nivel global.

La conferinţa din acest an de la Geneva din acest an participă aproximativ 6.000 de persoane şi sunt reprezentate 95 de ţări. În cadrul evenimentului sunt organizate 40 de pavilioane naţionale şi au loc 250 de sesiuni de specialitate şi workshop-uri.
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email