UGAL

Studenții și tinerii absolvenți sunt invitați să aplice pentru cele 200 de locuri disponibile în Guvern, ministere, instituții și autorități publice. Programul, ajuns la a VI-a ediție, se va derula în această vară în perioada 16 iulie – 14 septembrie și va oferi tinerilor posibilitatea să se acomodeze cu modul de lucru al administraţiei publice centrale.

Dincolo de activitatea zilnică, stagiarii vor participa la discuții și întâlniri de lucru cu miniștri, secretari de stat, specialiști în diferite domenii de competență, precum și la training-uri și workshop-uri tematice. 

Pe perioada stagiului de practică, internii vor beneficia de o bursă lunară de 1.000 de lei, iar la finalul perioadei de internship vor primi un certificat din partea Guvernului României şi, la cerere, o scrisoare de recomandare.
 
Calendarul de organizare şi desfăşurare a ediţiei 2018 a Programului de Internship este structurat astfel:

- 19 aprilie - 14 mai: depunerea candidaturilor online;
- 14 mai - 3 iunie: evaluarea candidaturilor;
- 4 iunie -22 iunie: interviuri online;
- 29 iunie: anunţarea rezultatelor;
- 16 iulie: deschiderea Programului de Internship;
- 14 septembrie: închiderea Programului de Internship.

Pentru mai multe detalii vizitați site-ul: http://internship.gov.ro/
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email