UGAL

În 2018, anul centenar al Marii Uniri, pentru a marca Ziua Europei, la 11 ani de la integrarea în Marea Familie Europeană, Centrul de Documentare Europeană „Dunărea de Jos” Galați propune studenţilor Universităţii „Dunărea de Jos” din Galați o activitate concepută pe structura unui concurs de cultură generală.

În ideea celebrării celor 11 ani de unitate în diversitate, vor concura, pentru premiile puse în joc, 11 studenţi ai universităţii noastre. Concursul de Cultură Europeană, aşa cum sugestiv ne-am propus sa îl numim, se va desfăşura miercuri, 9 mai 2018, ora 12,00, sub forma unei sesiuni de întrebări cu trei variante de răspuns, departajarea în cazul eventualelor egalităţi făcându-se pe baza unei întrebări simple cu răspuns rapid sau a unei întrebări capcană.

Cele trei premii şi o menţiune, care vor recompensa prestaţia celor mai buni patru studenţi dintre cei 11, constau în bani (premiul I – 300 lei, premiul al II-lea – 200 lei, premiul al III-lea – 100 lei), iar pentru mențiune cărți. Însă, câştigători vor fi, deopotrivă, toţi participanţii prin văditul caracter educativ al evenimentului. Concursul se va desfășura în sala AE 207 la ora 12.00.

Studenții interesați se pot adresa pentru detalii și înscriere, cel mai târziu pe data de 5 mai 2018, pe adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email