UGAL

În contextul împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, a zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană şi primirea statutului de stat membru, pe data de 9 mai 2017, Ziua Europei, Centrul de Documentare Europeană din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați va organiza un concurs de artă fotografică, sub dezideratul „Unitate în diversitate”.

Termenul limită pentru înscrierea în concurs este 7 mai 2017, ora 00.00.
 
Cine poate participa?

Concursul este deschis studenților Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Care este tema concursului?

Sărbătorirea, prin imagine, a împlinirii celor 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma şi  a  celor zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană şi primirea statutului de stat membru. 

Ce presupune concursul?

Transmiterea la adresele Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. a unei fotografii proprii, care să ilustreze momente surprinse de-a lungul timpului din viaţa comunităţilor, momente care au influenţat dezvoltarea personală individuală, au impresionat concurenţii sau persoanele apropiate acestora prin expresivitate sau mesajul transmis, referitor la importanţa unităţii în diversitate. Fotografia poate fi istorică sau realizată în prezent (din arhiva personală). Aceasta va fi însoțită de un scurt comentariu (max. 140 caractere), care să explice cum se reflectă tema propusă în imaginea înscrisă în concurs.
Fiecare concurent va putea participa cu o singură fotografie, însoțită de comentariu.

Care sunt premiile?
 
Vor fi acordate trei premii în bani (300/200/100 lei), concurenților care au obținut cel mai mare punctaj, pe baza criteriilor de mai jos:
a. expresivitate și originalitate;
b. acuratețea imaginii;
c. originalitatea comentariului care însoțește fotografia
Fiecare criteriu va fi punctat cu note între 1 și 10. Punctajul maxim ce poate fi obținut este de 30 de puncte.
 
Care sunt pașii concursului?
 
Fiecare concurent va trimite pe adresele de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. o singură fotografie. Înscrierea va consta în transmiterea unui  fișier în format .pdf care să conţină imaginea şi un scurt comentariu care să explice cum se reflectă tema propusă în imaginea înscrisă în concurs.

Care este calendarul concursului?
 
27 aprilie 2017: lansarea concursului
7 mai 2017, ora 00.00: termenul limită pentru înscrierea în concurs
9 mai 2017: anunțarea câștigătorilor pe pagina web: www.ugal.ro și la avizierul Facultății de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galaţi.

Recomandări din partea juriului:
Urmărim prin selectarea imaginii, care însumează pentru tine esența conceptului Unitate în diversitate, surprinderea emoției puternice, sentimentului de nostalgie, de fericire care ne cuprinde când o privim și care ne face să zâmbim sau să oftăm. Găsește acea poză care să ne transmită aceste emoții!
 
Criteriile noastre se bazează pe expresivitate, transmiterea emoțiilor și originalitate. Nu căutăm cu rigurozitate respectarea acestor reguli, dar o compoziție deosebită a imaginii este apreciată.

De asemenea, vom puncta acuratețea imaginii (să nu fie mișcată sau să aibă alte defecte ce pot face imaginea imperceptibilă; spre exemplu, fără lumină suficientă).

Al treilea criteriu va fi mesajul imaginii, și corespondența între text și imagine.

Fotografiile pot fi color sau alb-negru și nu încurajăm editarea excesivă.
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email