UGAL

Afiș eveniment
Centrul de Studii Danubiene din cadrul Facultății de Istorie, Filosofie, Teologie, organizează luni, 7 noiembrie, o dezbatere pe tema Religie, Secularism, Polarizare în lumea contemporană. Despre ce ne apropie și ce ne desparte - un dialog  între Doru Căstăian, profesor de filosofie la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați, și Ion Cordoneanu, cadru didactic la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, decanul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie.

Întâlnirea va avea loc la sala AS 011 (Strada Domnească nr. 111), începând cu ora 10.00.

De ce să fiți acolo? I-am rugat pe cei doi profesori să ne ofere câteva motive pentru care nu trebuie să ratați evenimentul:

„În primul rând, pentru că spațiul academic este unul deschis exprimării opiniilor însoțite de argumente. În al doilea rând, pentru că subiectul este unul important pentru societatea românească, uneori atât de inflamată și împărțită în tabere, încât uităm ce este mai important în viețile noastre și ale comunității din care facem parte, dincolo de tensiuni create artificial sau nu, sub presiunea vremurilor și a ideologiilor de tot felul”. (Ion Cordoneanu)

„Mi-aş dori ca tinerii să fie prezenţi în număr cât mai mare pentru că lor li se adresează în primul rând chemarea la dialog, polemică fertilă şi înţelegere fără de care întâlnirea noastră nu şi-ar avea rostul. Pentru că avem nevoie unii de alţii pentru a înţelege ceea ce ne apropie şi ceea ce ne desparte şi avem nevoie unii de alţii ca să creăm un spaţiu civilizat şi respirabil. Pentru că faliile şi conflictele lumii de astăzi ne determină şi ne schimbă vieţile în moduri dramatice şi nu va fi nimeni care să îndrepte lucrurile pentru noi. M-ar bucura enorm ca tinerii să fie în sală pentru că ei sunt cei care pot readuce discuţia civilizată în spaţiul public. Pentru că ei sunt cei care au doza de ingenuitate şi luciditate necesară unei primeniri a agorei. Şi pentru că e timpul ca Galaţiul să reînceapă să conteze în dezbaterile filosofice și politice de la noi. Vă aştept cu drag, prieteni”. (Doru Căstăian)

Așadar, invitația este lansată tuturor celor interesați.
 
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email