UGAL

Foto Eveniment
În Spațiul cultural deschis Nicolae Mantu, din holul Corpului D, al Facultății de Inginerie, s-a deschis expoziția „Materializări complementare”, a plasticienilor Sorina Fădor Vădeanu și Adrian Vădeanu, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici - Filiala Galați. Organizată de Asociația Absolvenților Facultății de Mecanică din Galați, Fundația Culturală „Nicolae Mantu”, Academia de Științe Tehnice din România, UAP – Filiala Galați  și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, expoziția își propune să aducă arta mai aproape de studenți, prezentând o suită de lucrări realizate în materiale și tehnici diferite de către cei doi talentați plasticieni, soții Vădeanu.
La vernisaj,  prof.dr.ing.Cătălin Fetecău a mulțumit publicului prezent în număr mare și a anunțat că este cel de-al cincilea eveniment  găzduit în  spațiul generos de la parterul Corpul D. Atât artiștii expozanți cât și criticul de artă Mariana Cocoș Tomozei au apreciat inițiativa organizării unor astfel de evenimente în mediul academic.  „Expoziția celor doi artiști pune în valoare un moment al creației unor plasticieni aflați în plină evoluție, care au acumulat o bogată experiență și care își cunosc, își dezvoltă propria identitate,  propriul ansamblu artistic, propriul univers de semnificații și de idei”, a declarat criticul și muzeograful Mariana Cocoș Tomozei. Artiștii și-au exprimat speranța că privitorii vor descifra mesajul transmis de lucrări și au mulțumit organizatorilor pentru posibilitatea oferită, de a expune în generosul spațiu, vizitat zilnic de atâția studenți. Expoziția rămâne deschisă până la data de 23 iunie 2016. 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email