UGAL

Conferința „Limbi, literatură și lingvistică”, organizată de către Facultatea Trasfrontalieră a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Comrat și Muzeul Brăilei „Carol I”, a debutat pe 27 noiembrie 2025 cu discursul domnului Rector al universității partenere, conf. univ. dr. Serghei Zaharia, și al doamnei prorector conf. univ. dr. Svetlana Ghenova.

De asemenea, doamna Decan al Facultății Transfrontaliere, conf. univ. dr. ing. Carmelia-Mariana Bălănică-Dragomir a evidențiat oportunitățile de continuare a parteneriatului dintre cele două instituții pentru promovarea limbii române, precum și a valorilor europene prin evenimentele academice organizate și derulate la Comrat, în Republica Moldova. La manifestarea academică a fost prezent și primarul municipiului Comrat, domnul Serghei Anastasov, un partener de încredere în implementarea tuturor activităților inițiate în regiune.

În egală măsură, tot în prima zi a conferinței, au fost susținute în plen două prezentări complexe ale celor doi invitați, domnul conf. univ. dr. Costin Croitoru, directorul Muzeului Brăilei „Carol I”, și domnul Dragoș Neagu, directorul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” din Brăila.

Evenimentul științific, aflat la a II-a ediție, reunește peste 70 de comunicări complexe în secțiuni precum:  Limba română ca limbă străină. Perspective didactice şi teoretice, Retorică şi oratorie, Argumentare în limba română actuală,  Perspective culturale şi literare româneşti, Comunicare, cultură și civilizaţie, Comunicare, multiculturalitate şi multilingvism, Discurs în context multicultural.

Manifestarea academică se încheie sâmbătă, 29 noiembrie 2025, cu workshopul „Dialoguri multiculturale și cercetarea transfrontalieră”, iar evenimentul a constituit, încă o dată, un prilej de comunicare în limba română, de diseminare a unor rezultate academice, un schimb de bune practici ale cercetătorilor de pe mabele maluri ale Prutului, de argumentare și discurs pe teme diverse din domenii precum: limbă, literatură, lingvistică, comunicare, educație.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email