UGAL

În perioada 16-18 octombrie 2024, s-a desfășurat în Turcia conferința de închidere a proiectului Erasmus+ 2022-1-TR01-KA220-HED-000089361, „Green Chemistry Applications on Selected Medicinal and Aromatic Plants in the Artvin Region”, proiect coordonat de prof. Mustafa Kemal Gϋmϋș de la Universitatea Artvin Çoruh, Türkiye. Toate activitatile proiectului s-au finalizat cu succes, unul dintre rezultatele importante fiind Simpozionul internațional „Aplicațiile chimiei verzi în domeniul plantelor medicinale și aromatice: speciile Hypericum și Ruscus”, simpozion desfășurat în aceeași perioadă.

La acest eveniment a participat echipa proiectului din Departamentul de Chimie, Fizică și Mediu al Facultății de Științe și Mediu, UDJG, formată din Prof. univ. dr. chim. habil. Rodica Mihaela Dinică, coordonatorul partenerului UDJG, Prof. univ. dr. chim. habil. Bianca Furdui, Lector dr. chim. Andreea Veronica Botezatu și drd. Alexandra Mariana Ionescu precum și ceilalți membri, parteneri ai proiectului, din Universitatea din Torino - Italia, Universitatea de Chimie și Tehnologie din Praga - Cehia, Institutul pentru Cristale Unice al Academiei Naționale de Științe din Harkov- Ucraina și Universitatea de Agricultură din Tbilisi – Georgia, alături de colegii din universitatea gazdă și coordonatoare: Universitatea Artvin Çoruh, Türkiye.

Concluziile rezultate în urma reuniunilor, discuțiilor precum și a vizitelor în campusul și centrele de cercetare ale universitatii gazdă au fost ca acest proiect a fost unul dintre cele mai fructuoase, Universitatea Artvin Çoruh, Türkiye fiind coordonatoarea a peste 10 proiecte de acest tip, ceea ce creeaza premizele unor noi colaborari cu partenerii din proiect.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email