UGAL

Dragi studenți! Având în vedere solicitarea autorităților locale de a prelungi până sâmbătă, 28 septembrie 2024, cazarea în căminele studențești ale Universității noastre a peste 1.200 de angajați ai Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, veniți din toată țara pentru a ajuta la îndepărtarea efectelor inundațiilor catastrofale din județul Galați, am fost nevoit să solicit Consiliului de Administrație al UDJG amânarea perioadei de cazare.

În aceste condiții, procesul de cazare a fost concentrat în zilele de 29 și 30 septembrie, iar personalul administrativ al instituției noastre s-a mobilizat exemplar pentru a nu exista sincope în timpul acestui proces. Este o situație excepțională pe care noi nu ne-am dorit-o, însă fac apel la spiritul dumneavoastră de solidaritate astfel încât să dovedim că suntem o Universitate pentru Comunitate!

Prof. univ. dr. ing. habil. Marian BARBU, 

Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email