UGAL

În perioada 26-27 iunie 2024, Universitatea ESIC din Madrid, Spania, a găzduit Conferința finală a proiectului Erasmus+ DEBATE. Evenimentul a reunit reprezentanți ai tuturor instituțiilor partenere: ESIC University (Spania), Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (România), Ensino Superior Empresarial, LDA. (Portugalia), Asociacion de Innovacion Emprendimiento y Tecnologias de la Informacion y la Comunicacion (INNETICA) (Spania), Kultur Egitim ve Proje Dernegi (Turcia) și University of Peloponnese (Grecia).

Prima zi a conferinței a fost dedicată revizuirii proiectului și evaluării progresului realizat. Participanții au discutat și analizat stadiul actual al proiectului, prezentând principalele rezultate și evidențiind impactul și realizările semnificative. Ulterior, s-a desfășurat o sesiune de evaluare și atribuire a sarcinilor restante pentru a asigura îndeplinirea corespunzătoare a tuturor obiectivelor. Ziua s-a încheiat cu elaborarea raportului final, documentând detaliat realizările și concluziile proiectului.

A doua zi a fost dedicată unui training de dezbateri cu tema centrală "Magia celor 10: Cum să concepi un training bazat pe dezbateri". Participanții au învățat tehnici și strategii esențiale pentru construirea unor sesiuni de dezbateri eficiente și captivante. La finalul evenimentului, participanții au completat un chestionar de evaluare și au făcut o fotografie de grup pentru a imortaliza momentul. De asemenea, au fost înmânate certificatele de participare, recunoscând eforturile și implicarea tuturor celor prezenți.

Pentru mai multe informații despre proiectul Erasmus+ DEBATE, accesați https://debateproject.eu/ și https://platform.debateproject.eu/ .

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email