UGAL

Reprezentanța Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) în România, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, organizează o ceremonie de marcare a Zilei Mondiale a Refugiaților, eveniment care se va desfășura pe data de 19 iunie, cu începere de la ora 10:00, în Aula Magna „Alexandru Ioan Cuza”, Corpul M, Strada Domnească nr. 111.

Sub sloganul „Pentru o lume în care refugiații sunt bineveniți”, ceremonia din acest an vizează solidaritatea cu refugiații și sensibilizarea opiniei publice în legătură cu necesitatea unei acțiuni colective pentru construirea unei societăți incluzive, care să susțină demnitatea și speranța refugiaților.

În deschiderea evenimentului, prin proiectarea unui film de scurt metraj publicul va fi familiarizat cu experiențele și poveștile unor refugiați. În partea a doua a ceremoniei au fost pregătite câteva spectacole susținute de comunitățile locale de refugiați, cu muzică, dans și exprimări artistice care sărbătoresc diversitatea culturală și unitatea.

Participarea României la astfel de evenimente reprezintă un gest puternic de solidaritate, care simbolizează angajamentul în susținerea acestor valori. Împreună, putem transmite un mesaj de unitate în eliminarea barierelor rămase în calea integrării refugiaților în Galați, reafirmând deschiderea noastră către construirea unei lumi care să îi poată integra pe refugiați în comunitatea locală.

Programul evenimentului:

19 iunie - Aula Magna – Alexandru Ioan Cuza (strada Domnească nr. 111)

10:00-10:15 – Primirea și înregistrarea participanților;

10:15-10:25 – Ceremonia de deschidere;

10:25-10:35 – Proiecția unui film de 10 minute care evidențiază experiențele și poveștile refugiaților;

10:35-11:00 – Discursuri oficialități;

11:00-11:10 – Discursuri ale unor lideri ai comunității de refugiați;

11:25-12:25 – Spectacole susținute de comunitățile de refugiați.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email