UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a câștigat trei proiecte finanțate prin programul Horizon Europe, dintre care unul a fost contractat deja, iar celelalte două se află în fază de contractare.

Primul proiect câștigat se numește „Freight vOlumes transfer from Road to waterborne transport, using zero-EMission, Automated, Small and flexible vessel protoTypes – FOREMAST” și îl are ca director pe domnul prof. dr. ing. Florin Păcuraru. Perioada de implementare este de 48 de luni, iar bugetul alocat UDJG este de 209.000 euro, UDJG având rolul de partener.

Al doilea proiect câștigat se numește „ProCleanLakes”, îl are ca director pe domnul Sl. dr. ing. Petrea Ștefan Mihai Petrea, iar bugetul alocat UDJG este de 350.000 de euro. UDJG are, și în acest proiect, rolul de partener.

În fine, în cel de-al treilea proiect, UDJG are calitatea de coordonator, pentru prima dată în istoria UDJG. Proiectul se numește „SUNDANSE - Innovative sediment management framework for a SUstainNable DANube black SEa system”, director de proiect fiind domnul Rector, prof. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu. Bugetul total al proiectului este de 8.497.157,50 de euro, din care 2.420.000 de reprezintă bugetul alocat UDJG.

Valoarea totală a bugetului alocat UDJG pentru toate cele 3 proiecte este de aproximativ 3 milioane de euro.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email