UGAL

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a găzduit miercuri, 31 mai 2023, prima reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Tranziție Justă 2021-2027. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în calitate de membră a acestui comitet de monitorizare a fost reprezentată de prorectorul cu activitatea de cercetare, dezvoltare, inovare și parteneriatul cu mediul economico-social, prof. dr. ing. ec. Silvius Stanciu.

În cadrul ședinței a fost prezentat pe larg Programul Tranziție Justă 2021-2027, au fost aprobate Regulamentul de Organizare și Funcționare, Strategia de Asistență Tehnică și criteriile de selecție, eligibilitate și evaluare tehnică și financiară aplicabile Priorității asistență Tehnică.

Obiectivul principal al Programului Tranziție Justă este de sprijinire a unei diversificări economice durabile din punct de vedere al mediului, în special a sectorului antreprenorial productiv mic și mijlociu, inclusiv a antreprenoriatului feminin, în vederea creșterii competitivității și capacității economiilor locale afectate de a genera locuri de muncă durabile, sigure și cu un nivel de salarizare atractiv.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email