UGAL

Unul dintre cele mai importante evenimente medicale din domeniul psihiatriei, ajuns la a VII-a ediție: Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2023” va avea loc la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați între 17 și 21 mai.

„În fiecare an, am reușit prin acest eveniment să adunăm într-un singur loc medici psihiatri din țară și din străinătate, medici de familie, medici din alte specialități care ajung în contact cu problematica psihiatriei, farmaciști, psihologi, sociologi, asistenți medicali, precum și specialiști din alte domenii de activitate. Tema de anul acesta va fi tot Interdisciplinaritatea în psihiatrie”. Vom lega între ele toate ramurile medicinei care ajung în contact cu problematica psihiatriei. Cu fiecare ediție, temele și subiectele participanților au căpătat amploare, atingându-se cele mai importante zone ale acestui domeniu incredibil ce exploatează complexitatea minții omenești”, a declarat prof. univ. dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru, organizatorul evenimentului.

„Este o onoare pentru Universitatea „Dunărea de Jos”din Galați să găzduiască lucrările Conferinței Europeane de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2023”, ediția a VII-a. Având un înalt nivel științitic, se încadrează în eforturile generale de dezvoltare academică. Mulțumesc echipei organizatoare, specialiștilor, invitaților. Urez succes tuturor participanților!”, a transmis prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul UDJG.

Printre invitații din străinătate se numără: dr. Gerard Fitoussi, Președintele Societății Europene de Hipnoză;prof. univ. Armida Mucci, Președintele Societății Italiene de Reabilitare Psihosocială; prof. univ. dr. Michael Davidson, șef al Departamentului de Psihiatrie al Centrului Medical Sheba și profesor de psihiatrie la Facultatea de Medicină Sackler; prof. univ. dr. Orhan Derman, Președintele Asociației Sănătății Adolescenților din Turcia; prof. univ. dr. Silvana Galderisi, Președintele Societății Italiene de Psihopatologie (SOPSI), Președinte al Comitetului permanent pentru Etică al Asociației Mondiale de Psihiatrie; Alex Shubert, Director executiv al Colegiului European de Neuropsihofarmacologie; dr. Vassilios Fanos, Profesor de Pediatrie la Universitatea din Cagliari, director al Unității de Terapie Intensivă Neonatală Azienda Ospedaliero – Universitatea Cagliari, director al Școlii de Pediatrie, Universitatea din Cagliari.

Evenimentul este organizat, în sistem hibrid, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați - Facultatea de Medicină și Farmacie, Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galați, Academia Română, Universitatea „Danubius”, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și Colegiul Farmaciștilor din România. 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email