UGAL

Aula „Alexandru Ioan Cuza” din Campusul Științei a fost din nou neîncăpătoare pentru studenții și cadrele didactice care au dorit ieri să participe la festivitatea de premiere a studenților merituoși, a voluntarilor și a absolvenților de succes. Ceremonia de înmânare a diplomelor și trofeelor a fost prezidată de Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu, asistat de prorectorul cu strategii universitare și parteneriatul cu studenții, conf. dr. ing. Ciprian Vlad.

Propunerile au venit din partea tuturor celor 14 facultăți. Mai întâi au fost premiați studenții care au avut rezultate notabile în activitatea didactică, apoi a venit rândul studenților care s-au implicat voluntar în acțiunile desfășurate de UDJG pentru refugiații din Republica Ucraina, iar spre sfârșitul ceremoniei a venit rândul absolvenților de succes care au promovat Universitatea la nivel național și internațional.

Au fost prezenți în sală Liliana Năstase, fostă campioană europeană și mondială universitară la atletism, Mihai Tâmpeanu, campion național și mondial la karate tradițional, Cristian Ciocan, campion național și mondial la box, dar și Valeriu Laurențiu Onose, director executiv CECCAR, filiala Galați.

A răspuns invitației de participa la această festivitate și primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, care a fost cadru didactic la Facultatea Transfrontalieră. Acesta a transmis un mesaj de felicitare conducerii universității cu ocazia împlinirii a 75 de ani de învățământ superior la Galați.

Și nu în ultimul rând, Rectorul Universității a premiat organizațiile studențești din UDJG, pe care le-a numit „parteneri de nădejde în procesul de educație”. 

Premianții au primit diplome, plachete și cadouri personalizate, dar, cel mai important, au primit aplauze furtunoase din partea celor prezenți în sală.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email