UGAL

Completând seria de evenimente desfășurate în luna decembrie (Atelierul „Winter Celebrations around the World" și Campania socială „Mesagerii lui Moș Crăciun"), Facultatea de Litere a marcat finalul sărbătorilor de iarnă prin organizarea unui atelier tematic dedicat Anului Nou Chinezesc.

Studenții și cadrele didactice, care au participat la atelier, au aflat de la Danyao Xie, lectorul de limbă și civilizație chineză, invitat la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, în baza parteneriatului semnat cu Asociația de Dezvoltare Durabilă și Inovare în Regiunea Sud-Est, că Anul Nou Chinezesc, sărbătorit anul acesta pe 22 ianuarie și atribuit iepurelui de apă, este un eveniment important, marcat prin numeroase tradiții și obiceiuri inedite în țările asiatice.

Informațiile despre legendele captivante care stau la baza acestei sărbători seculare, stabilită anual în funcție de calendarul lunar, au fost completate de detalii și materiale video relevante cu privire la tradițiile și obiceiurile specifice Festivalului Primăverii.

Dincolo de numeroasele aspecte inedite prezentate, lectorul Danyao Xie a oferit participanților posibilitatea să își exerseze cunoștințele asimilate prin scrierea, cu pensulă și tuș, a unor urări tradiționale în limba chineză.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email