UGAL

O fostă atletă română ce a concurat în probele de heptatlon și de 100 de metri garduri și a câștigat numeroase medalii la competiții naționale și internaționale a donat o parte din medaliile obținute Facultății de Educație Fizică și Sport din Galați. Liliana Năstase, absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport din Galați și profesoară de sport încă din 1983, a decis că trofeele câștigate de ea la câteva competiții ar sta bine într-o vitrină de la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Galați, așa că i le-a înmânat decanului Gabriel Talaghir. Acesta, la rândul său, i-a oferit fostei campioane o plachetă, prin care i-a mulțumit pentru gestul făcut.

„Studenții noștri vor putea să admire aceste medalii, și, de ce nu, să-i motiveze să facă și ei performanță în sport, dar și după ce devin antrenori”, a spus Gabriel Talaghir, decanul Facultății.

„Am fost, sunt și voi fi o susținătoare a sportului. Vă îndemn să vă duceți copiii să facă sport. Cel puțin 2-3 ore, cât sunt la antrenamente sau competiții, știți sigur că nu fumează sau beau alcool”, a spus Liliana Năstase la finalul ceremoniei de predare a medaliilor.

Liliana Năstase este cunoscută în special pentru medalia de aur de la Campionatele mondiale de Atletism în sală din 1993. În plus a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial din 1991 și aurul la Campionatul European în sală din 1992. A participat de două ori la Jocurile Olimpice. După retragerea sa din activitate a devenit antrenoare și a pregătit-o pe Ionela Târlea. În 2004 ea a fost decorată cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu o baretă.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email