UGAL

Doi studenți din cadrul Facultății de Inginerie au fost premiați la Concursul Național de Grafică Inginerească cu Autodesk Inventor, organizat pe 10 noiembrie 2022, de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila. Concursul s-a desfășurat online, pe platforma Microsoft Teams și au participat studenți din diferite centre universitare, respectiv Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea din Craiova, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Astfel, Premiul II a fost obținut de Marius Toader, student în anul III la programul de studii Autovehicule Rutiere iar Premiul III a fost obținut de Ion Țepordei, student în anul III la programul de studii Inginerie Mecanică. Cei doi premianți s-au aflat pentru a doua oară pe podium în acest an, ei ocupând primele două locuri și la Concursul Național de Grafică Inginerească cu AutoCAD, desfășurat în luna mai 2022, la Universitatea din Craiova.

Studenții participanți și cei premiați au fost îndrumați de doamna șef lucrări dr. ing. Silvia Vereșiu și domnul șef lucrări dr. ing. Costel Humelnicu.

Felicitări studenților și profesorilor pentru rezultatele obținute!

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email