UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează, în data de 25 octombrie 2022, la sediul din strada Domnească nr. 47,Târgul de Transfer Tehnologic UDJG 2022.

Evenimentul care se va desfășura de la 10.00 la 16.00, se dorește a fi un prilej de realizare a tranferului de idei științifice și tehnice din sfera academică în sfera productivă și a mediului de afaceri, o ocazie de promovare a creativității tehnice instituționale, ce va oferi posibilitatea dezvoltării de parteneriate pentru valorificarea rezultatelor cercetărilor inovative.

Agenda manifestării cuprinde prezentarea ofertei de servicii de cercetare și tehnologice ale unităților de cercetare acreditate instituțional, precum și un workshop, în care atât gazdele, cât și partenerii invitați vor prezenta materiale de informare privind activitatea proprie.

Târgul de Transfer Tehnologic UDJG 2022se derulează în acord cu obiectivele de realizare a proiectului de dezvoltare instituțională Susținerea cercetării de excelență în activitatea CDI din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați - CEREX UDJG 2022, contract CNFIS-FDI-2022-0205.

La Târg sunt așteptați să participe reprezentanți ai autorităților publice locale și regionale (Primărie, Consiliul Județean, Camera de Comerț, ADRSE ș.a.) și ai mediului de afaceri.

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email