UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați scoate la concurs, la admiterea de toamnă, locuri bugetate pentru cele mai noi domenii de Doctorat ale IOSUD UDJG. Este vorba de Marketing (acreditat în cadrul Școlii Doctorale de Științe Socio-Umane prin Ordinul de ministru 4292 din 3.08.2022) și Farmacie (acreditat prin Ordinul de ministru 4513 din 10.08.2022 în cadrul Școlii Doctorale de Științe Biomedicale).

După cum a declarat Academician Eugen Victor Cristian Rusu, Directorul Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat (CSUD), în luna septembrie, vor fi disponibile 6 locuri bugetate pentru cele două domenii noi (4 la Farmacie și Medicină și 2 la Marketing și Management) și aproape 100 de locuri cu taxă la celelalte 16 domenii de doctorat, unde toate locurile bugetate (48) au fost ocupate încă din vară.

În cadrul IOSUD UDJG sunt patru școli doctorale (Școala doctorală de Științe Fundamentale și Inginerești, Școala doctorală de Științe Socio-Umane, Școala doctorală de Științe Biomedicale, Școala doctorală de Inginerie Mecanică și Industrială) cu 18 domenii de doctorat. La admiterea din iulie, la toate cele 4 școli doctorale, au fost scoase la concurs 48 de locuri la buget și 100 la taxă.

Calendarul admiterii de toamnă

Înscrierile candidaților vor avea loc în perioada 19-23 septembrie, precum și în ziua de 26 septembrie. Colocviul de admitere va fi organizat, de fiecare școală doctorală în parte, în zilele de 27, 28 septembrie, afișarea rezultatelor se va face pe 30, iar posibilele contestații sunt așteptate în aceeași zi. Rezultatele finale vor fi aduse la cunoștința candidaților pe 3,4 octombrie. Cei care sunt declarați admiși sunt așteptați în intervalul 5-7 octombrie, să semneze contractele de studii, iar din 10 octombrie pot fi considerați studenți la doctorat.

În 2021, la UDJG a avut loc acreditarea instituțională a Școlilor Doctorale, toate cele 16 domenii, care funcţionau în acel moment, fiind acreditate cu succes. Anul acesta, IOSUD UDJG a mai acreditat două noi domenii de doctorat: Marketing şi Farmacie şi a demarat procesul de acreditare pentru Drept. 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email