UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați, în calitate de beneficiar, implementează în parteneriat cu Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din Regiunea Sud-Est, în perioada ianuarie 2022 – decembrie 2023, proiectul „Antreprenoriat inovativ pentru studenți, în Regiunea Sud Est, AntRES 2.0”. Proiectul urmărește dezvoltarea competențelor manageriale și antreprenoriale pentru un număr de 350 de studenți români înscriși la o universitate acreditată din România.

Proiectul se adresează studenților români de la toate ciclurile de învățământ (licență, master, doctorat), cu excepția celor din anul I licență, care doresc să demareze o activitate economică independentă în Regiunea Sud-Est, dar și susținerea cu sume până în 100.000 euro a minim 13 firme de tip START-UP, în sectoare economice cu potențial competitiv.

Studenții vor participa la activități de formare, obținând astfel un certificat de Competențe antreprenoriale, precum și o subvenție de 200 lei. Planurile de afaceri selectate în urma concursului de planuri de afaceri vor fi puse în practică pe baza ajutorului de minimis solicitat (între 40.000 și 100.000 euro), tinerii antreprenorii beneficiind și de asistență, consiliere, consultanță și ulterior monitorizare a afacerii lor.

Pentru preînscrieri, studenții sunt rugați să completeze formularul disponibil la adresa https://forms.gle/GHijUbYU1AYZDahj8

Detalii pot fi obținute și la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email