UGAL

Aducem un pios omagiu doamnei Lector univ.dr. Mirică Bobiţ Nicoleta Victoria, plecată dintre noi la început de primăvară, după o îndelungată suferinţă (1.04.2017). S-a născut pe data de 18 august 1941, în oraşul Mărăşeşti. A absolvit Facultatea de Filologie, Istorie şi Filozofie, secţia Filozofie a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, în anul 1964. Prin repartiţie guvernamentală a fost încadrată în acelaşi an pe post de preparator universitar la Catedra de Știinţe Sociale a Institutului Politehnic din Galaţi, la disciplina Filozofie. Prin concurs parcurge treptele academice de asistent şi lector universitar.
 
Între anii 1964 – 1990 a susţinut cursuri şi seminariile de Filozofie la Facultatea de Industrie Alimentară şi Tehnici Piscicole. Din anul 1990 până în anul 2007 a susţinut cursurile şi seminariile la disciplinele Filozifie, Istoria filozofiei, Logică, Logică juridică şi Socilologie la Facultatea de Stiinţe Economice şi Administrative şi Facultatea de Drept la cursurile de zi şi la învăţământul la distanţă şi fără frecvenţă în Galaţi, Tecuci, Focşani şi Tulcea.

Timp de peste patru decenii a adus o contribuţie importantă la formarea intelectuală şi a conduitei morale a multor generaţii de studenţi, viitori ingineri, economişti, jurişti şi profesori din cadrul „Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Având o pregătire profesională excepţională, o minte sclipitoare şi o judecată impecabilă a exercitat o adâncă înrâurire nu numai cu competenţă şi fermitate, ci şi cu empatie şi imensă căldură umană asupra tuturor celor ce i-au fost în preajmă. Aceste calităţi i-au adus stima şi preţuirea din partea studenţilor şi a colegilor.

Noi, colegii Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor îi vom păstra în amintire exemplul pe care l-a dat de conduită, întruchipare a cinstei, corectitudinii, modestiei fiind o bună colegă, mamă, soţie şi bunică.
 
Dumnezeu s-o odihnească în pace şi îngerii să o vegheze!
 
Colectivul de cadre didactice şi personalul didactic auxiliar al
Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email