În cadrul proiectului „Excelența în educație și cercetarea științifică în contextul internaționalizării și globalizării la Dunărea de Jos, GO-UGAL”, finanțat prin Fondul de Dezvoltare instituțională, prin contractul nr. CNFIS-FDI-2017-0050, Domeniul 2: Internaționalizarea învățământului superior din România, în data de 19 octombrie 2017 se va desfășura o conferință în care se vor dezbate următoarele teme:
Universitatea Dunărea de Jos din Galați este parteneră într-un proiect european, câștigat în cadrul Programului Transnațional Interreg Dunărea într-un consorțiu format din douăzeci de parteneri și parteneri asociați.
Proiectul cu titlul „DA-SPACE - Creșterea abilităților antreprenoriale și a parteneriatului public privat, prin inovare deschisă, în regiunea Dunării” are ca obiectiv crearea a 7 laboratoare de inovare deschisă în 7 regiuni, în care colective de tinere talente/studenți, sub îndrumarea unor mentori, vor căuta soluții și vor dezvolta idei de afaceri pornind de la probleme din lumea economică și socială.
Aceste laboratoare vor deveni un canal de comunicare între universități, companii, asociații, administrații publice pentru: