UGAL

Competiţia pentru Proiecte colaborative de cercetare din cadrul Programului Cercetare, asociată Mecanismului Financiar SEE 2014 - 2021, este deschisă până la data de 1 octombrie 2018.
 
În competiţie pot fi depuse, atât proiecte de cercetare fundamentală, cât şi proiecte de cercetare aplicativă, pe ariile tematice: energie, mediu, sănătate, ştiinte sociale şi umaniste, ICT şi biotehnologii, fiind încurajată interdisciplinaritatea. Propunerile de proiect sunt depuse de un consorţiu format din cel puţin o organizaţie de cercetare din România şi una din Statele Donatoare, deponentul fiind organizaţia din România (Project Promoter - PP), companiile având posibilitatea de a participa în calitate de parteneri.
 
Bugetul alocat competiţiei este în valoare de 16.312.500 euro, din care cel puţin 10% este alocat tematicii „Roma inclusion and empowerment”. Valoarea minimă a unui proiect este de 500.000 euro, iar cea maximă de 1.500.000 euro. Durata unui proiect este de max. 48 luni, cu posibilitatea prelungirii cu 12 luni, fără fonduri suplimentare
 
Prin acest instrument de finanţare se urmăreşte susţinerea cooperării între cercetătorii din România şi Statele Donatoare (Norvegia, Islanda şi Liechtenstein) şi, deopotrivă, stimularea participării cercetătorilor români în competiţiile europene pentru finanţarea cercetării.
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email