Sub umbrela proiectului EuroNanoMed III, a fost lansat cel de-al 9-lea apel transnațional comun pentru finanțarea proiectelor de cercetare inovatoare privind nanomedicina.
Obiective: EuroNanoMed III are drept scop promovarea competitivităţii actorilor din zona europeană a nanomedicinei, prin sprijinirea colaborărilor trans-naţionale şi multidisciplinare în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice prin intermediul proiectelor cu participanţi din mediul academic, comunitătilor de sănătate publică şi industrie (în special IMMuri).
Nanomedicina, aplicaţia nanotehnologiei pentru sănătate, este un domeniu în dezvoltare rapidă cu un potenţial mare pentru îmbunătăţirea soluţiilor de diagnosticare şi terapie a numeroaselor maladii.
Instituțiile care aplică pentru finanțare trebuie să fie eligibile conform regulilor naționale de finanțare ale țărilor din care fac parte.
Pot participa parteneri de tipul: companii (IMM-uri, întreprinderi mari), organizații de cercetare (institute de cercetare, universități, etc.).
Proiectele vor fi finanțate pe o perioadă de maxim 3 ani.
Termenul limită pentru depunerea pre-propunerilor de proiecte este: 16 ianuarie 2018, ora 17:00 (CET)
Detalii privind criteriile de eligibilitate, platforma de depunere sunt disponibile pe site-ul proiectului: www.euronanomed.net/joint-calls/9th-joint-call-2018/