S-a lansat competiția în cadrul Programului Nucleu pentru anul 2018
Ministerul Cercetării și Inovării (MCI) anunță lansarea competiției Programului Nucleu pentru anul 2018, așa cum sunt ele definite prin O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea științifică şi dezvoltarea tehnologică, cu modificările și completările ulterioare și în conformitate cu Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 1023/2015.
Propunerea de Program-nucleu întocmită conform modelelor aprobate prin Ordinul MCI nr. 789/27.12.2017, poate fi inițiată de entitățile menționate în art.67, alin. (1^1), (1^2) din O.G. nr. 57/2002, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
”Art.67
(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), instituțiile și unitățile de cercetare-dezvoltare certificate conform art. 33 alin. (1^1), din categoriile prevăzute la art. 7 lit. a), c) - e) și g), cu excepția celor finanțate parțial sau integral de la bugetul de stat, pot contracta cu autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare activități desfășurate pe programe-nucleu de cercetare-dezvoltare ale unităților și instituțiilor respective, avizate de organul administrației publice centrale sub autoritatea căruia funcționează și aprobate de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare.
(1^2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pot beneficia de activități finanțate pe programe-nucleu și institute de cercetare aflate în subordinea autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare care desfășoară activități de interes strategic prevăzute prin actul de înființare.”
și va fi însoțită de următoarele documente:
1. Declarația pe proprie răspundere cu privire la veniturile din activitatea de cercetare-dezvoltare din ultimii 3 ani (2015, 2016, 2017);
2. Copie a actului constitutiv (ultimul act aprobat) al instituției ofertante;
3. Declarația privind structura cheltuielilor (cheltuieli cu manopera, cheltuieli materiale, regia, achiziții/dotări) realizate în fiecare din anii 2015, 2016 și 2017;
4. Structura de personal de cercetare, pentru fiecare dintre anii 2015, 2016 și 2017, din care:
- nr. total personal de cercetare, din care personal cu studii superioare, din care doctori în științe;
5. Copie a strategiei proprii de dezvoltare a instituției ofertante;
6. Copie a bilanțurilor contabile și a balanțelor de verificare ale instituției pentru anii 2015 și 2016;
7. Bilanțul la data 30 iunie 2017 și balanța analitică la data de 30 noiembrie 2017.
Propunerile de programe nucleu vor fi structurate pe departamente/laboratoare de cercetare, cu MAXIM o propunere pentru fiecare departament/laborator din cadrul aceleași instituții.
Propunerea de Program-nucleu și documentele însoțitoare se depun în format letric, în 2 exemplare, la sediul MCI: București, Str. Mendeleev, nr. 21-25, sector 1, la Direcția Generală Politici, Programe CDI, cam.212, etaj 2, precum și în format electronic (pdf.), la adresa www.program-nucleu.research.gov.ro până la data de 05.01.2018, ora 14:00.
Calendar competiție:
1. | ANUNŢUL privind declanșarea procedurilor | 27 decembrie 2017 |
2. | Depunerea propunerilor de program-nucleu elaborate și avizate conform prevederilor HG 1023/2015 și Ordinului Ministrului Cercetării și Inovării care stabilește structura cadru a programelor-nucleu | 27 dec.2017-05 ian.2018 |
3. | Verificare eligibilitate propuneri | 07-08 ianuarie 2018 |
4. | Publicare on-line lista propuneri programe-nucleu eligibile | 09 ianuarie 2018 |
5. | Depuneri contestații eligibilitate | 10 ianuarie 2018 |
6. | Soluționare contestații eligibilitate | 11 ianuarie 2018 |
7. | Evaluarea de către Colegiul Consultativ pentru CDI prin Comisiile de specialitate a propunerilor de proiecte componente | 12-23 ianuarie 2018 |
8. | Evaluarea, ierarhizarea programelor și stabilirea fondurilor pe fiecare program-nucleu pentru anul 2018 | 25-26 ianuarie 2018 |
9. | Afișare rezultate evaluare | 29 ianuarie 2018 |
10. | Soluționare contestații evaluare | 30 ianuarie 2018 |
11. | Rezolvare contestații evaluare | 31 ianuarie 2018 |
12. | Aprobare Listă programe-nucleu finanțate în 2018 | 01 februarie 2018 |
13. | Selectarea de către Comisiile de specialitate ale Colegiului Consultativ a proiectelor din programele-nucleu în baza evaluării și în limita fondurilor alocate (inclusiv întocmirea listingurilor) | 02-05 februarie 2018 |
14. | Contractarea finanțării programelor-nucleu | 06-12 februarie 2018 |