UGAL

Cerere de propuneri de proiecte 2017
Monitorizarea și îndrumarea cu ajutorul sportului a tinerilor care prezintă risc de radicalizare


Directia generală „Educație, Cultură, Sport și Tineret” din cadrul Comisiei Europene a deschis o cerere de propuneri de proiecte-pilot n domeniul sportului, pentru prevenirea radicalizării tinerilor.

Obiectiv
Această acțiune are ca scop sprijinirea proiectelor din domeniul sportului, organizate de către actorii locali și societatea civilă, care se axează pe prevenirea marginalizării și a radicalizarii, în special pentru a ajuta tinerii expuși riscului de excluziune și de radicalizare în vederea găsirii unei identităi și a unui sentiment de apartenență. Proiectele ar trebui să aibă drept scop predarea competențelor esențiale, cum ar fi competențele sociale și de comunicare, gândirea critică și de soluționare a problemelor, care îi pot ajuta pe tinerii care ocupă o poziție marginală în societîți să se simt reimplicați în societate.

Acțiunile finanțate
  • activități de sensibilizare cu privire la aspectele practice și valoarea adăugată demonstrată a sportului în ceea ce privește combaterea radicălizarii;
  • identificarea activităților sportive expuse riscului de apariție a proceselor de radicalizare;
  • acțiuni de difuzare;
  • activități de comunicare în rețea;
  • schimb de bune practici, etc.

Solicitanți eligibili
Organisme publice și private cu personalitate juridică și experiențe de succes în ceea ce privește combaterea radicalizării : școli, universități, autorități publice locale, regionale, naționale, ONG-uri, etc.
Proiectele vor permite sprijinirea initiațivelor locale axate pe monitorizarea și prevenirea procesului de radicalizare prin intermediul sportului. Aceste proiecte ar trebui să implice organizațiile sportive locale și să contribuie la dezvoltarea cooperării cu autoritățile locale active în acest domeniu. Comisia estimează finanțarea a aproximativ 15 proiecte. Activitățile se pot desfășura pe perioada 01.01.2018 – 31.12.2018. Aplicația poate fi depusă în oricare limbă oficială a UE.

Data limită pentru depunerea propunerilor: 18 august 2017

Documentație
Website-ul programului
Ghidul solicitantului
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email