UGAL

Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat competiţia de proiecte finanţate din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2017. Competiţia se desfăşoară potrivit prevederilor Metodologiei de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltare instituţională a universităţilor de stat, aprobată prin Ordinul de Ministru Nr. 3629/2017 şi Anexa OMEN 3629/2017.
Competiția este coordonată de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) care va evalua şi selecta proiectele depuse de universităţi.
 
Pregătirea şi depunerea proiectelor se realizează în perioada 19 aprilie – 5 mai 2017. Depunerea proiectelor se realizează exclusiv online, pe platforma UDiManager administrată de UEFISCDI- uefiscdi-direct.ro, unde este disponibil și Ghidul de depunere online a proiectelor pentru finanţare din FDI-2017.
 
Sunt vizate pentru finanţare din FDI 2017 opt domenii strategice:
  • Domeniul 1: creşterea echităţii sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior (inclusiv cele privitoare la consilierea și orientarea în carieră);
  • Domeniul 2: internaționalizarea învățământului superior din România;
  • Domeniul 3: asigurarea transparenței în gestiunea studenților și implementarea Registrului Matricol al Universităților din România;
  • Domeniul 4: asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare, a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților didactice și de cercetare, din subordinea universităţilor;
  • Domeniul 5: înființarea și susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din subordinea universităţilor;
  • Domeniul 6: creşterea capacității instituționale;
  • Domeniul 7: îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice;
  • Domeniul 8: corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii.
Suma maximă care poate fi obţinută de o universitate pentru fiecare proiect este de 400 mii lei, cu următoarele excepții: D3 (raportare date RMU) – 200 mii lei; D5 (societăți antreprenoriale studențești – SAS) – 150 mii lei; D4 (doar pentru grădini botanice) – 500 mii lei.

IMPORTANT! Calendarul detaliat de desfăşurare a competiţiei şi alte detalii privind întregul process  se regăsesc în Pachetul de informaţii pentru FDI 2017.

Contacte:
cnfis@cnfis.ro – pentru informații suplimentare
support@uefiscdi-direct.ro – pentru probleme tehnice
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email