UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 1 din 4 ianuarie 2022

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 141 din 28.12.2021 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității,

 

În urma rezultatului votului electronic, cu termen limită 4 ianuarie 2022, ora 15.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 60 dintre cei 69 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație, solicitarea Direcției Juridice și Resurse Umane privind modalitatea trimestrială de promovare a personalului didactic-auxiliar și nedidactic, pentru anul 2022, cu respectarea Regulamentului de organizare și de desfășurare a examenului de promovare a personalului contractual din 15.12.2014, a prevederilor art. 5, alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și art. 1, alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email