UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 337 din 28 octombrie 2022

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Adresa nr. 45600/24.10.2022 înaintată Senatului, sub semnătura Directorului CSUD.

 

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 28 octombrie 2022, ora 12.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 77 dintre cei 82 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Consiliului pentru studiile universitare de doctorat coroborat cu avizul Biroului Juridic, solicitările de prelungire a duratei studiilor doctorale formulate de studenții doctoranzi cuprinși în Anexă.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

Anexă: solicitări de prelungire a duratei studiilor doctorale

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email