UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 314 din 26 septembrie 2022

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 129/21.9.2022 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității.

 

În urma rezultatului votului electronic urgent cu termen limită 26 septembrie 2022, ora 13.30, (conform ordinii de zi), la care au participat 74 dintre cei 85 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație, completarea art. 42, alin. (7) din Metodologia de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru studenţi și pentru studenții doctoranzi din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, învăţământ cu frecvenţă, astfel:

Cuantumul acestor burse speciale va fi cuprins între minimum 250 lei/lună și maximum de 1000 lei/lună, în funcție de gradul de implicare stabilit pe baza criteriilor specifice ale facultăților. Cuantumul și lista nominală a studenților care vor beneficia de aceste burse speciale vor fi aprobate în Consiliile facultăților”. (Anexă)

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

Anexă: Metodologie de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru studenţi și studenții doctoranzi din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, învăţământ cu frecvenţă

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email