UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 292 din 15 septembrie 2022

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Metodologiei privind menținerea calității de cadru didactic sau de cercetare titular după împlinirea vârstei standard de pensionare și reîncadrarea personalului didactic pensionat;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 109 din 25.8.2022 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității.

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 15 septembrie 2022, ora 12.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 70 dintre cei 85 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu majoritatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație coroborat cu avizele pozitive ale Consiliului Facultății de Medicină și Farmacie, Comisiei pentru cercetare științifică și Comisiei juridice și de etică a Senatului universitar, menținerea în activitatea didactică, în calitate de titular, la Departamentul Clinic medical de la Facultatea de Medicină și Farmacie, în anul universitar 2022-2023, a domnului prof. univ. dr. NECHITA Aurel, în conformitate cu prevederile Art. 3 din Metodologia privind menținerea calității de cadru didactic sau de cercetare titular după împlinirea vârstei standard de pensionare și reîncadrarea personalului didactic pensionat, aprobată prin Hotărârea Senatului universitar nr. 199/30.06.2022

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email