UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 221 din 9 august 2022

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 95/26.7.2022 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității.

 

În urma rezultatului votului electronic, cu termen limită 9 august 2022, ora 10.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 74 dintre cei 86 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, modificarea planurilor de învățământ, începând cu anul universitar 2022-2023, pentru următoarele programe de studii universitare de licență, învățământ cu frecvență:

Nr. crt. Programul de studii universitare de licență Domeniul de licență Facultatea
1 Arhitectură navală Arhitectură navală Arhitectură Navală
2 Sisteme și echipamente navale
3 Interpretare muzicală – Canto  Muzică  Arte 
4 Pedagogia învățământului primar și preșcolar Științe ale educației Educație Fizică și Sport

Art. 2. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, modificarea planurilor de învățământ, începând cu anul universitar 2022-2023, pentru următoarele programe de studii universitare de masterat, învățământ cu frecvență:

Nr. crt. Programul de studii universitare de masterat Domeniul de masterat Facultatea
1 Controlul, expertizarea și siguranța alimentelor Ingineria produselor alimentare Știința și Ingineria Alimentelor
2 Arhitectură navală (în limba engleză) Arhitectură navală Arhitectură Navală
3 Administrație publică și integrare europeană Științe administrative Drept și Științe Administrative
4 Combaterea criminalității informatice Drept 

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email