UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 218 din 29 iulie 2022

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârilor Consiliului de administrație nr. 92 din 25.7.2022 înaintată Senatului sub semnătura Rectorului universității.

 

În ședința ordinară în plen din data de 29 iulie 2022, ora 10.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 64 dintre cei 89 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Biroului Juridic coroborat cu avizul Consiliului de administrație, Organigrama administrativă a Universității „Dunărea de Jos” din Galați actualizată conform modificărilor aprobate prin Hotărârea Senatului nr. 190/22.06.2022 și prin Hotărârea Senatului nr. 147/04.05.2022. (Anexă)

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email