UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 200 din 30 iunie 2022

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 73/24.6.2022 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității.

 

În urma rezultatului votului electronic, cu termen limită 30 iunie 2022, ora 16.30, (conform ordinii de zi), la care au participat 76 dintre cei 89 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu majoritatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație, la propunerea directorului general al Infrastructurii de Cercetare REXDAN, prof. univ. dr. ing. Puiu-Lucian GEORGESCU, în vederea demarării procesului de selecție și de recrutare a personalului pentru ocuparea unor posturi de asistenți de cercetare, componența următoarelor comisii:

  1. Comisia de recrutare și de selecție:

Președinte: prof. univ. dr. ing. Puiu-Lucian GEORGESCU;

Membri:      prof. univ. dr. habil. Cătălina ITICESCU;
                     lector univ. dr. Cătălina ȚOPA;

Secretar:     ec. Victorița GRIGORAȘI.

  1. Comisia de soluționare a contestațiilor:

Președinte: prof. univ. dr. Michaela DOBRE;

Membri:      lector univ. dr. Adrian ROȘU;
                     lector univ. dr. Maxim ARSENI;

Secretar:     ec. Cristina MACOVEI.

Art. 2. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație, includerea doamnei conf. univ. dr. Isabela MERILĂ, de la Facultatea de Litere, în componența Compartimentului calitate din cadrul Consiliului calității, componență aprobată prin Hotărârea Senatului Universitar nr. 175 din 27 mai 2022.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email