UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 179 din 2 iunie 2022

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 59/23.5.2022 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității.

 

În urma rezultatului votului electronic, cu termen limită 2 iunie 2022, ora 13.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 80 dintre cei 89 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate a Senatului universitar, Planul de învățământ aferent programului de studii universitare de masterat Strategii și politici manageriale, domeniul de masterat Management, învățământ cu frecvență, durata studiilor 2 ani, din cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, începând cu anul universitar 2022-2023.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email