UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 119 din 24 martie 2022

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 33/18.3.2022,

 

În ședința ordinară în plen din data de 24 martie 2022, ora 12.00 (conform ordinii de zi), la care au participat 69 dintre cei 84 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu majoritatea voturilor exprimate, propunerea Comisiei Juridice și de etică a Senatului universitar de amânare a demarării procedurii de analiză a petiției formulată de prof. univ. dr. Ion Cordoneanu, înregistrată la registratura universității cu nr. RCF 880/22.2.2022, până la finalizarea cercetărilor organelor competente, respectiv Camera de Conturi Galați și Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, având în vedere răspunsurile la solicitările transmise de Senatul UDJG.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email