UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 16 din 4 februarie 2022

 

În baza:
Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 9 din 25.1.2022 înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității,

 

În urma rezultatului votului electronic, cu termen limită 4 februarie 2022, ora 12.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 62 dintre cei 69 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, 

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor, cu avizul Consiliului de administrație, coroborat cu avizele pozitive formulate de către Comisia juridică și de etică și de către Comisia didactică și de calitate ale Senatului universitar, modificarea Planului de egalitate de gen la nivelul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, având în vedere recomandările prevăzute în documentul elaborat de Unitatea Horizon Europe NCP din cadrul UEFISCDI ©. Ianuarie 2022 (AVF-Example GEP-University-EN-V7-16Jan2022.docx). (Anexa 1)

Art. 2. Se aprobă, cu majoritatea voturilor, cu avizele Consiliului de administrație și al Comisiei juridice și de etică a Senatului universitar, Procedura de sistem privind continuitatea activității. (Anexa 2)

Art. 3. Se aprobă, cu majoritatea voturilor, cu avizele Consiliului de administrație și al Comisiei juridice și de etică a Senatului universitar, Procedura de sistem privind semnalarea neregulilor. (Anexa 3)

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email