UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 250 din 28 septembrie 2021

 

În baza:
Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 99/22.9.2021 înaintată Președintelui Senatului, sub semnătura Rectorului universității, 

 

Senatul universitar, prin vot electronic, în data de 28 septembrie 2021,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu majoritatea voturilor exprimate, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, cererea formulată de doamna DOBRE (ANGELESCU) Maria-Valentina, absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității „Spiru Haret” din București, specializarea Română-Franceză, promoția 2020, de a susține examenul de licență la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în sesiunea februarie 2022.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email