UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 221 din 23 septembrie 2021

 

În baza:
Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG;
Metodologiei privind ocuparea posturilor didactice de asistent și șef-lucrări/lector, pe perioadă determinată, aprobată prin Hotărârea Senatului nr. 222/13.12.2016;
Adresei nr. 23048/21.9.2021 înaintată Senatului, sub semnătura Șefului Biroului Personal al universității, 

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 23 septembrie 2021,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu unanimitatea voturilor exprimate, rezultatul concursului pentru ocuparea postului de lector, perioadă nedeterminată, poziția 18 din Statul de funcții al Departamentului Științe juridice din cadrul Facultății de Științe Juridice, Sociale și Politice a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Ca urmare, doamna CHICOȘ Oana va ocupa acest post, începând cu semestrul I al anului universitar 2021-2022.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email