UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 132 din 21 mai 2021

 

În baza:
Legii educației naționale nr. 1/2011;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare a Senatului UDJG
Metodologiei privind menținerea calității de cadru didactic sau de cercetare titular după împlinirea vârstei standard de pensionare și reîncadrarea personalului didactic pensionat;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 41/17.5.2021, înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității,

 

Senatul universitar, prin vot electronic, în data de 21 mai 2021, cu majoritatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație și al Consiliului Facultății de Inginerie, menținerea calității de titular, până la sfârșitul anului universitar 2020-2021, a doamnei prof. univ. dr. ing. Florentina POTECAȘU, cadru didactic titular la Departamentul Ingineria materialelor și a mediului, Facultatea de Inginerie, în conformitate cu prevederile Metodologiei privind menținerea calității de cadru didactic sau de cercetare titular după împlinirea vârstei standard de pensionare și reîncadrarea personalului didactic pensionat, aprobată prin Hotărârea Senatului nr. 175/2020.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email