UGAL

Senatul universitar

HOTĂRÂREA
nr. 64 din 20 martie 2020


Conform:
Legii educației naționale nr. 1/2011,
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați,
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG,

Senatul universitar, în data de 20 martie 2020,


HOTĂRĂȘTE:



Art. 1. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație și al Comisiei de buget finanțe și bază materială a Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, indicatorii tehnico-economici din cadrul Raportului procedurii nr. 37738/30.12.2019 de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect achiziția de imobil pentru Facultatea de Medicină și Farmacie, respectiv imobilul din  Galați, cartier Port, str. Portului nr. 23, jud. Galați. Raportul menționează faptul că imobilul are o suprafață desfășurată de 3145 m2 și o suprafață utilă de 2673 m2, iar prețul de achiziție a fost stabilit la 4214267,52 lei fără TVA, la care se adaugă TVA de 19%, în valoare de 800710,83 lei, rezultând un preț total de 5014978,35 lei.

Art. 2. Se aprobă propunerea Consiliului de administrație privind lista posturilor didactice, perioadă nedeterminată, scoase la concurs în semestrul al II-lea al anului universitar 2019-2020. (Anexa 1)

Art. 3. Se aprobă propunerea Consiliului de administrație privind lista posturilor didactice, perioadă determinată, scoase la concurs în semestrul al II-lea al anului universitar 2019-2020. (Anexa 2)

Art. 4. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, suplimentarea numărului de posturi de prodecani ai Facultății de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică, de la 2 posturi câte sunt în prezent la 3.

Art. 5. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, modificarea Calendarului de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de director al Consiliului pentru studii universitare de doctorat din cadrul IOSUD-UDJG, având în vedere eroarea materială strecurată în Calendarul de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de director al Consiliului pentru studii universitare de doctorat din cadrul IOSUD-UDJG avizat de Consiliul de administrație prin Hotărârea nr. 13 din 9 martie 2020 și aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 62 din 12 martie 2020. (Anexa 3)


Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU
 

Anexa nr. 1 Lista posturilor didactice, perioadă nedeterminată, scoase la concurs în semestrul al II-lea al anului universitar 2019-2020.
Anexa nr. 2 Lista posturilor didactice, perioadă determinată, scoase la concurs în semestrul al II-lea al anului universitar 2019-2020.
Anexa nr. 3 Calendarul de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de director al Consiliului pentru studii universitare de doctorat din cadrul IOSUD-UDJG

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email